Nouă reglementare UE care protejează sănătatea copiilor din Europa și România
„Acest acord reprezintă un angajament ferm pentru protejarea generaţiilor viitoare. Copiii noștri se vor putea acum juca în siguranță”O nouă reglementare europeană care consolidează regulile de siguranţă privind producerea şi comercializarea tuturor jucăriilor în Uniunea Europeană, vizând eliminarea substanţelor chimice toxice pentru sănătatea copiilor, a fost subiectul unui acord între Parlamentul European și Consiliul UE. În centrul acestui progres legislativ se află vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu, în calitate de raportor al Comisiei pentru Mediu, Climă și Siguranță Alimentară, care a militat pentru interzicerea substanțelor cancerigene.„În fiecare zi, copiii sunt expuși la substanțe chimice periculoase din produse de larg consum, inclusiv din jucării, în mod special provenite din afara spațiului european, care le pun în pericol sănătatea și dezvoltarea. De aceea, suntem mândri că am interzis utilizarea unor substanțe extrem de periculoase precum PFAS sau cei mai toxici bisfenoli în jucării” – Victor NegrescuCe schimbări aduce această reglementare?
Noua reglementare, care actualizează și întărește normele de siguranță existente la nivelul UE, introduce o serie de dispoziții esențiale pentru eliminarea substanțelor periculoase din jucării și îmbunătățirea monitorizării produselor de pe piață. Pe lângă interdicția substanțele cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR), legislația prevede și interzicerea substanțelor chimice perturbatoare endocrine, a celor dăunătoare pentru sistemul respirator sau toxice pentru piele și organe interne. La insistențele Parlamentului European și ale eurodeputatului social-democrat, noile reguli includ o interdicție totală a utilizării substanțelor per- și polifluoroalchilice (PFAS) și a celor mai periculoase tipuri de bisfenoli — substanțe asociate cu probleme grave de sănătate precum cancerul infantil și tulburările autoimune.
Noile prevederi clarifică și extind responsabilitățile operatorilor economici — producători, importatori, distribuitori și furnizori de servicii de îndeplinire (logistică și livrare). De asemenea, platformele de comerț online vor trebui să respecte standarde mai stricte, afișând clar marcajele CE, avertismentele de siguranță și un link către pașaportul digital al produsului (DPP) înainte de finalizarea achiziției. Acest pașaport digital va fi obligatoriu pentru toate jucăriile vândute în UE și are rolul de a facilita controalele vamale, de a îmbunătăți trasabilitatea produselor și de a oferi consumatorilor acces rapid la informații esențiale privind siguranța, printr-un cod QR, de exemplu.
În calitate de raportor din partea Comisiei ENVI a Parlamentului European, Victor Negrescu a jucat un rol esențial în conducerea negocierilor interinstituționale. Parlamentul European și-a adoptat poziția în luna martie, iar în urma acordului provizoriu, Consiliul este așteptat să adopte formal textul, urmat de votul final în plenul Parlamentului. Reglementarea va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre vor avea la dispoziție 54 de luni pentru a se conforma noilor dispoziții.
Acest acord reprezintă un angajament clar al Uniunii Europene față de sănătatea copiilor și protejarea mediului în care aceștia vor crește.
Este, totodată, o dovadă a grijii față de generațiile viitoare de europeni – și de români – pentru ca aceștia să crească într-un mediu sigur, curat și sănătos.Așa cum a subliniat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, „acordul marchează un pas important în a face din sănătatea copiilor o prioritate, asigurând că jucăriile fabricate și vândute în orice stat membru sunt sigure”.
