Eminescu, figura emblematică a literaturii române, nu era doar maestrul cuvintelor în versuri, ci și un adept al umorului ingenios. Prietenii săi erau întâmpinați nu cu un simplu „Bună ziua!”, ci cu un entuziast „Trăiască nația!”, iar răspunsul său, plin de spirit, era întotdeauna „Sus cu dânsa!”. O trăsătură de geniu care aducea zâmbete chiar și în cea mai obișnuită conversație.
Potrivit observațiilor lui Ștefan Cazimir, Eminescu îmbina magistral marile furtuni ale inimii cu gândul care le temperează. Ironia era pentru el expresia detașării astrale, iar umorul, purtător al ingăduinței și simpatiei.
Chiar și în momentele de relaxare, când se delecta cu băieții de cartier, poetul nu folosea formulări obișnuite. În loc de „Bună ziua!”, cuvântul de salut preferat era „Trăiască nația!”, transformând orice întâlnire într-un moment plin de veselie. Prietenii, recunoscându-i unicitatea, îi răspundeau la fel de entuziasmați, creând astfel un ritual de salut care stârnea râsete și bună dispoziție.
Chiar și atunci când poeticul Eminescu se aventurează în lumea vinului, el rămâne fidel limbajului său distinctiv. Singura sa înjurătură, „Tu-i neamul nevoii!”, devenise deja celebră în cercurile sale apropiate, subliniind un umor subtil chiar și în astfel de situații.
Dar, așa cum remarca însuși poetul, atunci când vorbea de iubire, Eminescu renunța la umor și se apropia cu sinceritate de sentimente. Versurile sale, pline de tandrețe și pasiune, reflectau latura romantică profundă a acestui geniu literar.
Astfel, Eminescu nu era doar poetul național, ci și un spirit plin de umor, capabil să aducă zâmbete și în inimi chiar și în cele mai neașteptate momente. Un amestec de romantism și râsete, o combinație inedită care îl consacra ca un maestru al geniului și al umorului în același timp.
