29 mai 2024 este ultima zi în care firmele care au exercițiul financiar identic cu anul calendaristic pot depune situațiile financiare aferente anului 2023 fără a risca amenzi. Spre deosebire de anii anteriori, în 2024 a fost introdusă o schimbare semnificativă: amenzile nu mai pot fi plătite la jumătate din valoarea lor, facilitatea fiind eliminată prin Legea nr. 296/2023. Acest lucru înseamnă că amenzile pot depăși 10.000 lei, o sumă relevantă pentru multe societăți. Pe lângă amenzi, nedepunerea situațiilor financiare poate avea multiple consecințe operaționale pentru companie și pentru persoanele responsabile, inclusiv administratori.
În cazul depunerii cu întârziere, amenzile pot ajunge până la 4.500 lei, iar dacă situațiile financiare nu sunt depuse deloc, amenda poate fi de până la 5.000 lei. De asemenea, amenzile pentru nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarației privind asumarea răspunderii pentru întocmirea situațiilor financiare anuale de către administrator (sau de către altă persoană cu atribuții similare) pot ajunge până la 10.000 lei.
Conform Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, data limită de 29 mai 2024 se aplică următoarelor entități:
- Societăți comerciale
- Societăți/companii naționale
- Regii autonome
- Institute naționale de cercetare-dezvoltare
- Persoane juridice străine cu locul de exercitare a conducerii efective în România
- Subunități fără personalitate juridică din România aparținând unor persoane juridice cu sediul în străinătate, exceptând subunitățile deschise în România de societăți din Spațiul Economic European
Celelalte entități au obligația depunerii situațiilor financiare anuale astfel:
- În termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru persoanele prevăzute la art.1, alin.(1)-(3) din Legea contabilității nr.82/1991.
- În termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic pentru persoanele juridice aflate în lichidare.
- În termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire până la sfârșitul exercițiului financiar de raportare.
„Subliniem faptul că se menține obligația întocmirii și depunerii situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, pentru contribuabilii care nu au desfășurat activitate în anul de raportare 2023, dar au desfășurat activitate după înființare, în exercițiile financiare anterioare celui de raportare”, au precizat reprezentanții DGRFP Brașov.
Pentru eficientizarea procesului de depunere și prelucrare a situațiilor financiare anuale, DGRFP Brașov recomandă depunerea situațiilor financiare în format electronic. Nedepunerea acestora în termenul legal se sancționează conform prevederilor art.42 din Legea nr.82/1991.
Contribuabilii pot obține informații suplimentare prin:
- Serviciul Spațiu Privat Virtual – Formularul Unic de Contact, Secțiunea Asistență și îndrumare în domeniul fiscal.
- Call Center-ul A.N.A.F, la nr. 031.403.91.60.