CFR Călători a raportat că treisprezece trenuri au fost afectate marți de vremea extremă, în special de furtuni și caniculă, ceea ce a dus la întârzieri semnificative și blocaje în traficul feroviar. Potrivit unui comunicat remis de operatorul feroviar, până la normalizarea traficului, se așteaptă alte perturbări iminente.
„Astăzi, 02 iulie 2024, vremea extremă, respectiv canicula și furtunile puternice creează dificultăți în traficul feroviar, ducând la întârzieri în mersul trenurilor: între halta Silhoasa – stația Iași, un copac a căzut din cauza furtunii, pe firul de contact. Au fost blocate din cauza incidentului trenurile 4207 și 1830; între stațiile Izvorul Mureșului – Voșlăbeni s-a înregistrat lipsă de tensiune în linia de contact și au staționat trenurile 4509 și 4511 în stația Izvorul Oltului, precum și trenurile 1646 și 1645; între stațiile Văratec – Suceava, copacii au căzut pe firul de contact. Trenul 5572 a fost forțat să oprească. Drezina pantograf a fost îndrumată de către CNCF CFR SA pentru remedierea incidentului”, precizează CFR Călători în comunicat.
De asemenea, între stațiile Văratec-Suceava, ca urmare a înfundării unui podeț, apa a trecut de ciuperca șinei, iar trenurile 1763 și 1751 au staționat în stația Văratec. Au fost afectate și trenurile 5535 și 5537.
Potrivit sursei citate, trenul 1656 staționează în Săboani, iar trenul 5554 în Hm Cristești, din cauza vegetației căzute pe acoperișul locomotivelor, ca urmare a furtunii. CNCF CFR SA a trimis drezine pantograf pentru a remedia situația.
„Codul galben de furtună afectează, din păcate, aproape toată țara, fiind iminente și alte blocaje în traficul feroviar. Până la normalizarea traficului, trenurile întârziate pot genera întârzieri și pentru alte trenuri aflate în circulație. Personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre legăturile existente pentru trenurile afectate, fiind în permanent contact cu pasagerii din tren și comunică dispeceratului central necesități de asigurare a legăturilor pentru alte trenuri în stațiile de pe traseu”, se menționează în comunicat.
CFR Călători ia toate măsurile operative pentru remedierea situațiilor apărute, în colaborare cu CNCF CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare.