Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au identificat trei bărbați care tăiau ilegal arbori în fondul forestier din zona Ormeniș. Acțiunea, desfășurată pe 19 martie între orele 15:00 și 19:00, a avut scopul de a preveni și combate infracțiunile silvice.
În timpul controlului efectuat de polițiștii din Posturile de Poliție Ormeniș, Apața și Augustin, alături de reprezentanți ai ocolului silvic, cei trei bărbați, cu vârste între 31 și 42 de ani și originari din localitatea Augustin, au fost surprinși în timp ce tăiau arbori din specia fag, fără autorizație. La fața locului au fost găsite 15 cioate și măsurat materialul lemnos rezultat, în cantitate de 2 metri cubi.
Polițiștii au confiscat materialul lemnos și au deschis un dosar penal pentru „tăiere ilegală de arbori”, continuând cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
