Traficul pe strada Nicolae Titulescu a fost reluat începând de astăzi, după ce zona a fost închisă la începutul săptămânii pentru lucrări de reparație a rețelei de canalizare.
Potrivit informațiilor furnizate de Compania Apa, porțiunea afectată a fost asfaltată și traficul a putut fi redeschis la ora 11:00, mai devreme decât estimările inițiale, care previzionau finalizarea lucrărilor pentru această seară.
Lucrările s-au desfășurat pe o porțiune de aproximativ 50 de metri, între Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și Mall AFI, afectând astfel circulația în zonă.
Închiderea traficului pe strada Nicolae Titulescu a generat ambuteiaje pe Bulevardul 15 Noiembrie și Calea București, în special în orele de vârf, dar acum circulația se desfășoară normal.