Traficul aerian pe Aeroportul Brașov și pe aerodromurile din jurul Brașovului a fost temporar suspendat duminică seara, din cauza unei probleme tehnice apărute la turnul de control virtual. ROMATSA a confirmat pentru BoardingPass că operațiunile aeriene au fost oprite începând cu ora 19:22.
Conform informațiilor furnizate de BoardingPass, controlorii aerieni de la centrul ROMATSA din Arad, responsabili pentru dirijarea zborurilor spre și dinspre Aeroportul din Brașov, au pierdut fluxul video de la turnul de control situat pe aeroport. În prezent, ROMATSA nu a oferit detalii suplimentare despre natura problemei tehnice, menționând doar că se lucrează la remedierea acesteia.
Suspendarea traficului aerian a afectat până acum două zboruri Fly Lili, unul programat de la Brașov la Salonic și altul de la Salonic la Brașov, ambele fiind reprogramate pentru luni, 19 august. De asemenea, pot fi afectate și zborurile de avioane mici de pe aerodromurile din jurul Brașovului.
Aeroportul Brașov, inaugurat pe 15 iunie 2023, este primul din țară și din estul Europei care beneficiază de servicii de navigație aeriană oferite de la distanță prin intermediul unui turn de control virtual, operat de la Arad. Tehnologia utilizată este de ultimă generație și asigură o acuratețe sporită în monitorizarea traficului aerian.