Actualizarea strategiei sectoriale de sănătate cuprinsă în Strategia de Dezvoltare a Durabilă a Județului Brașov 2021-2030 a ajuns în etapa de finalizare, înainte de lansarea documentului în dezbatere publică.
Grupul de lucru format reprezentanţi ai autorităţii publice judeţene, ai Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi ai spitalelor din subordinea CJ, alături de specialişti în domeniu, sub coordonarea preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, s-a întrunit vineri, 12 ianuarie, într-o şedinţă pentru definitivarea ultimelor aspecte privind forma actuală a documentului.
Grupul de lucru a formulat actualizările în concordanţă cu realităţile din sistemul medical al judeţului Braşov, cu necesităţile şi provocările actuale în ceea ce priveşte asigurarea unui act medical de calitate, de către un personal medical înalt calificat, cu ajutorul unei infrastructuri corespunzător dimensionate şi dotate, toate realizate în beneficiul pacienţilor.
Aducerea la zi a acestei strategii a fost un demers obligatoriu de realizat, deoarece faţă de anul 2021 sistemul de sănătate gestionat de administraţia publică a judeţului Braşov a suferit modificări importante, precum comasarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, desfiinţarea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru şi apropiata mutare în imobilul respectiv a unei secţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, necesitatea construirii unui spital nou de Psihiatrie care să comaseze secţiile exterioare de la Vulcan şi Zărneşti, precum şi intenţia de preluare în administrarea Consiliului Judeţean Braşov a Spitalului CF Braşov, aflat în prezent sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
După definitivarea strategiei de dezvoltare a judeţului Braşov în domeniul medical – document strategic sectorial care prezintă situaţia actuală a domeniului sanitar şi informaţii privind starea de sănătate a populaţiei, formulând obiectivele care trebuie atinse pe termen scurt, mediu şi lung în asigurarea serviciilor medicale -, urmează etapa dezbaterii publice şi apoi aprobarea documentului în plenul Consiliului Judeţean.