Municipalitatea brașoveană îi premiază, în 6 aprilie, pe cei mai buni sportivi ai Brașovului în anul 2022, în cadrul primei ediții a „Galei sportului brașovean”, eveniment care va fi organizat la Teatrul Sică Alexandrescu și la care sunt invitați să participe staff-urile tehnice și membrii familiilor sportivilor. Vor fi premiați sportivi și echipe din peste 30 de discipline, care au realizat performanțe deosebite la nivel național și internațional.
,,Această gală are rolul de a-i onora, în mod public, pe cei care fac cinste Brașovului din punct de vedere sportiv, de a-i prezenta comunității și, nu în ultimul rând, de a le oferi modele copiilor și tinerilor care vor să realizez performanțe în sport. Deși este la prima ediție, această gală reprezintă întreaga mișcare sportivă din orașul nostru, fiind premiați reprezentanți de seamă din peste 30 de discipline sportive, de la alergare montană la baschet, ciclism, handbal, lupte sau sporturi de iarnă. Evenimentul va fi transmis live, astfel încât brașovenii să-și vadă campionii, care reprezintă cu atâta mândrie orașul nostru. Vă invităm joi, de la ora 18:00, să urmăriți Gala sportului brașovean, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.
La ,,Gala sportului brașovean” vor fi premiați, atât cu premii în bani, conform prevederilor H.G. nr. 1.447/2008, cât și cu diplome onorifice, sportivi din următoarele discipline: alergare montană, atletism, automobilism, badminton, baschet, biatlon, box, ciclism, ciclism montan, dansuri, echitație, escaladă, gimnastică, gimnastică ritmică, handbal, hochei, karate, Ju-Jitsu, lupte, MMA, natație, parapantă, parașutism aterizări, patinaj artistic, patinaj viteză, raliu, schi alpin, schi fond, scrimă, tenis de câmp, tir sportiv și volei.
Sportivii au fost aleși în urma propunerilor primite de la cetățeni, de către un juriu format din specialiști.