DNA îl acuză de abuz în serviciu în dosarul privind achiziția de vaccinuri anti-COVID în pandemie.
Plenul Senatului a decis astăzi ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu (PNL) în dosarul privind achiziția vaccinurilor anti-COVID.
S-au înregistrat 90 de voturi „pentru”, două voturi „contra”, și trei abțineri.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.
Lucian Romașcanu (PSD): „Istoria l-a propulsat pe domnul Cîțu în cea mai înaltă funcție în administrația statului român, funcție pe care a luat-o pe persoană fizică și care a venit a pachet cu o aroganță imensă, cu autosuficiență care nu putea fi combătută în niciun fel. Toate deciziile dumnaelui erau perfecte, nu lua niciodată prizonieri, totul era lapte și miere. Dar a fost cea mai cumplită pandemie, ce poate fi mai trist pentru o țară decât să aibă la cârma de a salva oamenii, pe cel mai incompetent premier pe care l-a avut România în trecutul mai recent. Este vorba de un miliard plus TVA. E mult, domnule!”
Cîțu: „Trebuie să dăm voie anchetei să meargă mai departe şi să vedem adevărul”
Florin Cîţu a declarat, luni, că le va cere colegilor săi din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, precizând, însă, că nu va demisiona din partid şi nici din grupul parlamentar.
Mi-am indeplinit corect atribuţiile, în toate funcţiile pe care le-am deţinut, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Şi de acum înainte, atâta timp cât rămân în politică, mă voi bate pentru bunăstarea tuturor românilor. Mă voi bate privind impozitarea contractelor part-time, să reduc impozitul de dividente, să scot toate taxele introduse de socialişti şi să eliberez toate pieţele de intervenţiile statului cu bocancii. Mă voi lupta ca românii să plătească o singură contribuţie la sănătate, dintr-o singură sursă de venit. Mă voi lupta pentru taxe mici, plătite de toţi, fără excepţie. Vă voi lupta pentru o Românie de dreapta, care să ofere aceleaşi oportunităţi pentru toţi românii. Lăsăm Justiţia să-şi facă treaba” declară Cîțu.
Dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID este instrumentat de către procurorul George Adrian Matei, șeful Secției de combatere a corupției din DNA. George Adrian Matei este procurorul care l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului, dosar în care fostul lider al PSD a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.