Începute în luna septembrie a anului 2020, lucrările de construcție la căminul Școlii Profesionale Duale Germane Kronstadt din Brașov au fost finalizate. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vizitat internatul, iar reprezentanții unității de învățământ au anunțat că lucrările au fost încheiate și recepționate. Căminul a intrat acum în etapa de autorizare, iar estimarea oficială este că va fi deschis în toamna acestui an, odată cu începutul anului școlar 2024-2025.
Căminul, care are 10 niveluri (parter și 9 etaje) și 80 de camere, va asigura cazarea pentru 306 elevi. Lucrările de construcție au fost realizate de SC Atlant Building SRL Brașov, având un termen de execuție de 24 de luni. Investiția, în valoare de 20.152.714 lei fără TVA, a fost finanțată integral din bugetul local al municipiului Brașov.
Mircea Geoană, care a vizitat anterior această școală, a subliniat succesul acestui model educațional, considerând că poate fi replicat la un nivel mult mai larg. „Acest ecosistem de industrie – școală – autorități locale este, poate, greu de replicat în alte părți. La Brașov există un spirit comunitar mai dezvoltat”, a declarat Geoană la finalul vizitei sale. El a menționat că a avut discuții cu profesorii și cu reprezentanții companiilor implicate în proiectul școlii profesionale duale de la Brașov. „Am fost în vizită la IAR Ghimbav și Airbus și am văzut acolo tineri care s-au pregătit aici, iar acum lucrează la cele două companii. Vrem să vedem cum putem să extindem acest proiect, inclusiv cu un traseu dual universitar, pentru a valoriza acest tip de învățământ”, a continuat secretarul general adjunct al NATO.