După tragedia recentă din Munții Bucegi, unde o tânără și-a pierdut viața în urma atacului unui urs, numeroase voci au cerut măsuri urgente împotriva populației de urși. În acest context, Fundația Conservation Carpathia a reacționat, prezentând soluții pentru a preveni astfel de incidente.
„Este tragic ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Munții Bucegi, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia și apropiații tinerei care și-a pierdut viața. Ne dorim cu toții să înțelegem ce a declanșat comportamentul acelui urs și ce putem face pentru a preveni astfel de tragedii. Fundația Conservation Carpathia implementează în sudul Munților Făgăraș un program complex care vizează relația dintre oameni și urși. Ne concentrăm pe prevenirea conflictelor, intervenția în cazul urșilor apropiați de sate și compensarea pagubelor atunci când eforturile noastre nu dau roade”, au transmis reprezentanții Fundației.
Printre cauzele apropierii urșilor de spațiile locuite, Fundația menționează:
- Restrângerea și alterarea habitatelor naturale de către om.
- Posibila dependență de hrănirea asigurată de om.
- Reducerea disponibilității surselor de hrană naturală, cum ar fi fructele și semințele forestiere, și fluctuațiile puternice ale disponibilității carcaselor de mistreți.
- Creșterea competiției pentru hrană în contextul unei populații de urși în creștere.
- Deranjul din păduri generat de exploatări și activitățile off-road.
- Schimbările climatice, cu ierni calde și veri caniculare.
- Sursele de atracție din comunitățile locale, cum ar fi gunoaiele neevacuate și resturile de abatorizare.
- Habituarea ursului la prezența omului, atât în mediul natural, cât și în stațiunile turistice.
Fundația a prezentat trei direcții principale de acțiune:
- Prevenția: Instalarea gardurilor electrice în comunități, colectarea deșeurilor de abatorizare și implementarea sistemelor de alertă în timp real pentru a ține urșii departe de așezări.
- Intervenția: Echipe de intervenție rapidă și patrule de noapte pentru gestionarea urșilor problemă. Din 2019, au fost eliminate 6 exemplare care cauzau pagube recurente.
- Compensațiile: Oferirea de compensații pentru pagubele cauzate de urși și implementarea unui sistem eficient de despăgubire, complementar compensațiilor de stat.
Fundația a subliniat că monitorizarea genetică a urșilor a identificat, pe o suprafață de 120.000 ha din Munții Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa și Munții Leaota, 504 urși în perioada 2017-2022.
„Nu știm exact câți urși sunt în România și câți indivizi poate suporta habitatul. De asemenea, dinamica populației variază, iar o mare parte din urșii problemă sunt masculi care se specializează pe hrană antropică, terorizând comunitățile locale. Soluțiile trebuie să includă prevenție, menținerea zonelor naturale, măsuri de intervenție și educație țintită”, au conchis reprezentanții Fundației.