Lucian Patrașcu, președintele Organizației PSD Municipiul Brașov și candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, a dezvăluit primii șase candidați ai partidului pentru Consiliul Local Brașov. Sub sloganul „O echipă tânără și energică, cu experiență”, Patrașcu și-a prezentat coechipierii, subliniind diversitatea și competențele acestora.
„Propunem brașovenilor o echipă tânără și energică, formată din profesioniști cu experiență. În rândurile noastre avem avocați, juriști, experți contabili, ingineri. Majoritatea dintre noi au lucrat deja în diverse poziții administrative, așa că suntem familiarizați cu lucrurile importante care țin de gestionarea orașului”, a declarat Patrașcu în cadrul conferinței de presă.
Lista consilierilor locali PSD este condusă de Lucian Patrașcu, în vârstă de 42 de ani, economist de profesie, cu experiență în diverse funcții administrative. Pe locul doi se află Alexandra-Ioana Crivineanu, jurist în vârstă de 36 de ani, actual consilier local și lider de grup al consilierilor locali PSD Brașov. Sorin Bâscă, în vârstă de 42 de ani și economist, ocupă locul trei pe listă.
Pe locurile patru și cinci se regăsesc avocatul Ioana – Adriana Henegar, în vârstă de 41 de ani, și Mihai Costel, fost cadru didactic și fost viceprimar al Municipiului Brașov. Locul șase este ocupat de Raluca Stancu, inginer și actual consilier local la Primăria Brașov.
„Fiecare candidat la Consiliul Local Brașov vine cu o serie de proiecte benefice pentru brașoveni, proiecte pe care actuala administrație evită să le implementeze. Fie că vorbim de transport public în comun gratuit, fie că vorbim de construire de pasaje rutiere, toate proiectele noastre pentru brașoveni trebuie implementate. Suntem hotărâți să facem treabă bună pentru Brașov, să rezolvăm problemele pe care le au brașovenii și să aducem îmbunătățiri acolo unde este nevoie. Combinația dintre entuziasmul nostru și experiența pe care o avem, cu siguranță se va traduce în lucruri care vor dezvolta Brașovul”, a subliniat Patrașcu.