Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Brașov își continuă protestele, reclamând discriminări salariale și inechități în sistemul de remunerare.
„Suntem extrem de nemulțumiți de faptul că revendicările noastre menționate în cadrul protestului spontan de ieri, 16 mai, nu au avut nici un fel de ecou”, a declarat unul dintre angajați.
Pentru a doua zi consecutiv, salariații APM Brașov au decis să facă grevă spontană. „Ne alăturăm astfel demersului existent la nivel național care vizează eliminarea inechităților salariale”, au precizat aceștia.
În cadrul APM-urilor activează specialiști cu înaltă calificare, inclusiv chimiști, fizicieni, geologi, silvicultori și ingineri de specialitate, unii dintre aceștia având o vechime de peste 30 de ani. Cu toate acestea, marja lor de salarizare este cuprinsă între 2800 și maxim 5000 de lei.
„Există discrepanțe foarte mari între APM-uri și alte structuri deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cum ar fi Garda de Mediu sau Garda Forestieră, dar și față de alte instituții publice. Angajații acestora au câștiguri salariale cu diferențe de 50% și chiar 100% față de nivelul nostru de salarizare, ceea ce ne determină să continuăm protestul”, au explicat angajații.
De-a lungul timpului, au existat numeroase promisiuni că problema uniformizării sistemului de salarizare va fi rezolvată, dar, din păcate, acest lucru nu a fost realizat. „Protestul nostru va continua până când drepturile noastre vor fi recunoscute și inechitatea salarială va fi înlăturată”, au subliniat salariații.
Angajații APM Brașov speră ca prin aceste proteste să atragă atenția autorităților asupra situației lor și să obțină soluționarea revendicărilor privind echitatea salarială în cadrul instituției și în raport cu alte structuri deconcentrate.