Pentru ca acești copii să fie supravegheați până la venirea părinților de la serviciu, în timp ce își fac temele, servesc masa și desfășoară activități educaționale, părinții plătesc aproximativ 1000 de lei/lună pentru fiecare copil, în această valoare fiind cuprinse și costurile pentru hrană.
Prin proiectul de hotărâre pe care l-am inițiat si inregistrat săptămâna aceasta în cadrul Primăriei, propunem Consiliului Local al Municipiului Brașov un program pilot, respectiv să aprobe finanțarea unor activități educaționale si a mesei calde din fondurile bugetului local pentru beneficiarii programului „Școală după Școală” pentru anul școlar 2023-2024.
Prin acest proiect dorim :
* să oferim un sprijin copiilor,
* să reducem efortul financiar pe care în prezent îl suportă, în totalitate, familiile elevilor care participă la programul ”Școală după Școală”, devenind un factor de echilibru în viața de zi cu zi,
* să dăm, în special mamelor, o șansă în plus în a-și asigura și dezvolta cariera profesională,
* să venim în sprijinul familiilor cu mai mulți copii și deopotrivă în sprijinul familiilor monoparentale.
sursa: Pamela Maria Diaconu