Primăria Lisa a anunțat o investiție de amploare pentru extinderea rețelei de gaz natural în toate satele comunei, respectiv Breaza și Lisa, în contextul în care, în prezent, doar locuitorii din satul Pojorta beneficiază de această utilitate.
Proiectul este estimat la o valoare totală de 12.453.726,55 lei cu TVA și va fi derulat pe o perioadă de 28 de luni.
Conform platformei de licitații publice, noua rețea de gaze va avea o lungime de 18.330 metri liniari și va cuprinde 616 branșamente pentru 606 gospodării și 10 obiective socio-culturale.
Proiectul presupune cuplarea la conductele de distribuție existente, prin șase Puncte de Cuplare, care vor alimenta satul Breaza și satul Lisa.
Sursa foto: fagarasultau.ro