Marți, 21 martie, va fi pus în funcțiune un nou sistem de semaforizare la trecerea de pietoni de pe Calea București, în dreptului numărului 102 (magazinul Olmedo). Este cel de al 38-lea semafor pietonal cu buton montat de municipalitate în cadrul programului de creștere a siguranței circulației la trecerile de pietoni și ultima trecere semaforizată de pe Calea București, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriul cu Saturn și sensul giratoriu de la Spitalul Județean.
,,Mâine punem în funcțiune un nou sistem de semaforizare pietonală cu buton, pe Calea București. Este un semafor important pentru siguranța pietonilor care traversează acest bulevard intens circulat. Prin acest proiect am securizat toate trecerile de pietoni de pe această arteră de circulație, între giratoriu cu Saturn și Spitalul Județean. Având în vedere valorile de trafic pietonal, am optat pentru varianta semaforizării cu buton. Dacă vom constata o creștere, atunci vom integra și acest semafor în sistemul de undă verde funcțional pe Calea București. În perioada următoare, alte două intersecții vor intra în programul nostru de creștere a siguranței în trafic. Este vorba de intersecția b-dului Muncii cu Carpaților și intersecția străzilor Avram Iancu cu Bisericii Române. Totodată, am început montarea sistemelor de reducere a vitezei la trecerile de pietoni, astfel că până la sfârșitul săptămânii viitoare vom finaliza montarea sistemelor la toate trecerile de pietoni stabilite împreună cu Poliția Rutieră. Programul nostru de creștere a siguranței la trecerile de pietoni va continua, astfel încât numărul accidentelor rutiere la traversarea străzii pe trecere să fie reduse la minimum posibil”, a precizat primarul Allen Coliban.
Reamintim că, în cadrul acestui program, primul semafor cu buton este funcțional din luna ianuarie 2021, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie 2021 au mai fost puse în funcțiune alte 16, respectiv: str. Carpaților; str. Mureșenilor (Piața Sfatului); b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul potcoavă); str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian; str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Ioan Popasu; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu; Calea București, înainte de sensul giratoriu Calea București – Saturn – Poienelor (McDonald’s), pe direcția de mers spre centru; la Colegiul Nicolae Titulescu; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Baciului; pe str. Crinului, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11; pe str. Prunului, în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 9; pe str. Lacurilor, intersecție cu str. Nucului; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Ecaterina Teodoroiu; B-dul Valea Cetății, intersecție cu Zmeurei; pe str. Berzei, la intersecție cu strada Sitarului; pe b-dul 15 Noiembrie, în apropiere de intersecția cu str. Agrișelor; pe str. Zizinului, intersecție cu Drumul Cernatului, și pe DN 13, în apropiere de intersecția cu str. Târgului. La acestea se adaugă și semaforizarea celor două treceri de pietoni de la intersecția bulevardelor Mihail Kogălniceanu cu Griviței.
Conform datelor furnizate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov, dacă în 2020, înainte de punerea în funcțiune a semafoarelor din acest program, au fost înregistrate 82 de accidente grave, în 2021 s-a înregistrat o scădere cu 41%, înregistrându-se 48 de accidente grave. Impactul pozitiv al instalării acestor sisteme de semaforizare și a iluminării suplimentare a trecerilor de pietoni este și mai evident în ceea ce privește numărul persoanelor decedate: în 2020 s-au înregistrat 10 decese în urma accidentelor, iar în 2021, două, respectiv o scădere cu 80%. În ceea ce privește situația persoanelor rănite grav, în 2020 s-au înregistrat 73 de cazuri, iar în 2021, 48, adică o scădere de 25 de cazuri, respectiv cu 34%.
Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de ,,cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare).
Locurile de amplasare au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizei riscului de accidente și a necesarului de fluidizare a traficului.
Iluminare suplimentară pentru 29 de treceri de pietoni
Anul trecut au fost instalate și sisteme de iluminat suplimentar pentru 29 de treceri de pietoni. Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecere și suprafața carosabilului, a unui „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru a fi văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.
Totodată, stâlpii utilizați pentru semnalizarea trecerilor sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov. În acest moment, în municipiul Brașov sunt 38 de treceri de pietoni semaforizate cu buton (inclusiv cea care va fi pusă în funcțiune mâine), 14 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Strada 15 Noiembrie, Bd. Iuliu Maniu sau, mai nou, cele de pe 15 Noiembrie și Calea București, înainte de sensul giratoriu de la ,,Trei alimentare”, care anterior au fost cu buton), și alte 52 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.