Primăria Brașov continuă programul de transformare a transportului public în principala soluție de mobilitate în municipiul Brașov prin investiții nerambursabile în extinderea flotei ecologice a RATBV.
După ce municipalitatea a semnat, în luna decembrie, contractul de finanțare pentru achiziția a 23 de autobuze electrice, ieri, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a comunicat primăriei că a fost acceptată finanțarea pentru achiziția a încă 50 de autobuze electrice, cu lungimea de 10 metri, tot prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Pe lângă cele 50 de autobuze, prin proiect vor fi finanțate și 18 stații de încărcare rapidă și 50 de stații de încărcare lentă. Prin acest proiect, Brașovul beneficiază de aproape 25 de milioane de euro nerambursabili, prin PNRR.
După semnarea contractului de finanțare, municipiul Brașov va derula o procedură de achiziție pentru a selecta furnizorul vehiculelor. Odată achiziționate, vehiculele vor fi puse la dispoziția RATBV pentru a fi utilizate în cadrul serviciului de transport public local.
Valoarea finanțării nerambursabile asigurate în acest proiect prin PNRR este de 24.300.000 Euro, fără TVA, care acoperă integral cheltuielile eligibile necesare municipiului Brașov pentru achiziția autobuzelor și stațiilor de încărcare. Finanțarea face parte din componenta I.1. – Mobilitate urbană durabilă, sub-investiția I.1.1. – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante) a PNRR.
În acest moment, în municipiul Brașov sunt în circulație 52 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri și 8 de 10 metri, ambele fiind marca SOR, Cehia, 51 de troleibuze cu lungimea de 18 metri, marca Solaris, Polonia, și 10 autobuze hibrid cu lungimea de 12 metri, marca Mercedes. La acestea se adaugă 12 autobuze electrice cu lungimea de 18 metri, produse de compania Karsan, Turcia, și autobuzele Menarini, cu motorizare Euro 6.
Prin achiziția autobuzelor electrice finanțate prin PNRR se va putea înlocui cea mai mare parte a autobuzelor Menarini, fiind păstrate doar cele care vor reprezenta soluția de rezervă pentru mijloacele de transport electrice.