Miercuri, 11 ianuarie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat lista celor 27 de spitale sau secții noi ce vor fi construite prin PNRR. Unul dintre proiectele care vor fi finanțate prin acest program este construirea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, pentru care este alocată suma de 491.437.851,89 lei fără TVA, fonduri nerambursabile.
„Până în 2026 vom avea primul nou spital din Brașov. Brașovul a câștigat finanțarea prin PNRR pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Avem nevoie de un spital nou pe zona aceasta, în condițiile în care Spitalul de Infecțioase funcționează acum într-o fostă baie comunală, iar Spitalul de Pneumologie, în niște foste vile turistice. Este vorba de o investiție de 100 de milioane de euro, acoperită din fonduri nerambursabile prin PNRR, care va deveni, astfel, cea mai mare investiție din județul nostru finanțată prin acest program. Proiectul spitalului de pneumo nu exista în urmă cu doi ani, și iată că acum am obținut și finanțarea“, a declarat primarul Allen Coliban.
Finanțarea este acordată prin Pilonul V al PNRR, Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.1 – Infrastructură spitalicească publică nouă.
Proiectul face parte din proiectul Medical City, alături Spitalul Regional, și urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri. Organizarea spațiilor va fi flexibilă, în așa fel încât anumite saloane să poată acomoda câte 2 paturi, în cazuri excepționale.
Spitalul va avea un număr 257 paturi în regim spitalizare continuă și 22 paturi pentru structura de spitalizare de zi. Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E.
Capacitățile noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Brașov vor fi formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse și un centru de recuperare, medicină fizică și balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru primiri urgențe, cu camere de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți, etc).
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punct de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă, din punct de vedere epidemiologic, a circuitelor intra-spitalicești. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, cât și județele limitrofe.
Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort, până în prezent fiind efectuate doar reabilitări parțiale.