În urma aprinsei dezbateri privind proiectul bugetului pentru anul 2024, primarul Marius Adrian Doda din Vulcan a fost invitat la emisiunea „La ordinea zilei” de la Hit FM, pentru a oferi o perspectivă asupra celor discutate și a viziunii sale pentru comunitatea locală.
În cadrul interviului, primarul Doda a abordat subiectul delicat al promisiunilor electorale și al așteptărilor cetățenilor. Una dintre principalele probleme ridicate de consilierii din opoziție a fost gestionarea gropilor din localitate, care afectează în mod direct locuitorii. Primarul Doda a subliniat că a pus întotdeauna binele comunității înaintea oricăror interese politice și că va face tot posibilul pentru a răspunde nevoilor locuitorilor. ”Provin dintr-o familie de muncitori, oameni simpli, nu intelectuali, dar sunt un om al locului. Am o familie frumoasă, fără de care un om public nu ar putea realiza nimic.”
Cu o experiență anterioară în domeniul educației, primarul a menționat programul „A doua șansă”, prin care s-au oferit oportunități educaționale categoriilor defavorizate, evidențiind importanța investițiilor în acest domeniu pentru dezvoltarea durabilă a comunității.
Întrebat de Alina Csiki cu privire la o posibilă realegere, primarul Doda a exprimat încrederea în voința divină și în sprijinul locuitorilor. El a subliniat că mandatul său actual a fost dedicat în totalitate nevoilor comunității, ignorând considerațiile politice. De multe ori trădat de apropiați, a fost cel care a reușit să îmbuneze și colegii tributari vechiului sistem, cu metehnele aferente. Nu dorește să critice pe nimeni, dar mizează pe transparență. Vulcanul, ”satul dintre nori” în vechea denumire, va inaugura și o bază de agrement la ”LacurileTractorul” care anterior nu au fost întreținute. ”Din păcate, industria a fost uitată în acest colț de lume, deși există Brașovul la 15 km distanță și un aeroport în apropiere.”
Marius Adrian Doda a reiterat angajamentul său față de transparență și deschidere, afirmând că este un primar accesibil, care petrece mult timp în mijlocul oamenilor și că este pregătit să asculte și să răspundă nevoilor lor.
În privința planurilor de viitor, primarul Doda a menționat dezvoltarea infrastructurii și preocuparea pentru probleme precum lipsa apei potabile în unele zone ale comunei, sau acoperirea masei lemnoase insuficiente pentru o familie. El a subliniat importanța unei abordări echilibrate în cheltuirea bugetului, concentrându-se pe investiții în infrastructură și servicii esențiale.
Edilul a îndemnat locuitorii să voteze cu mintea și cu sufletul, declarând: ”Religia mă caracterizează, cred în Dumnezeu! El le rânduiește cel mai bine și voi face față!”