Realizarea pasajului de la Micșunica, unul dintre cele mai importante pasaje pietonale din ultimii ani, cel puțin prin prisma implicării cetățenilor în susținerea acestui proiect, a trecut de una dintre cele mai importante etape – avizarea studiului de fezabilitate de către CFR. Urmează licitația pentru proiectare și execuție lucrări, care se va derula anul viitor.
Pasajul pietonal de la Micșunica va asigura legătura dintre cartierul Astra și cele două cimitire din zonă, pe sub magistrala CF 300 București – Brașov, unul dintre cele mai circulate trasee.
În acest fel, brașovenii vor putea traversa calea ferată în condiții de siguranță, fără a mai fi nevoiți să ocolească pe str. Zizinului.
,,Mă bucur că demersurile noastre au avut succes, CFR-ul a înțeles importanța acestui pasaj pentru brașoveni și a luat decizia de a realiza proiectul mai vechi al primăriei, respectiv construcția în zona Micșunica. Pasajul va face legătura dintre strada Minerva și cele două cimitire de dincolo de calea ferată. A fost avizat SF-ul, urmează licitația pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor, care vor fi la pachet. În acest fel am reușit, pe de o parte să rezolvăm o problemă importantă de siguranță a cetățenilor în traversarea liniilor de cale ferată, și pe de altă parte să protejăm banii brașovenilor, pentru că pasajul va fi realizat de CFR în cadrul unei finanțări europene pe Programul de Transport”, a precizat primarul George Scripcaru.
Pasajul denivelat, subteran, pietonal, va fi amenajat între str. Minerva și cele două cimitire, accesul făcându-se chiar între acestea, la km 166+310.
Conform reprezentanților companiei, Consiliul Tehnico-Economic al CFR a avizat studiul de fezabilitate, astfel că se poate trece la următoarea etapă, cea a realizării proiectului tehnic, care va include și soluție de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, și a lucrărilor propriu-zise, pentru care, anul viitor, va fi organizată o licitație de către CFR.
Finanțarea acestui proiect este realizată, în principal, cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul de Transport 2021 – 2027, dar și cu fonduri al companiei de căi ferate.