Ministerul Sănătății a transmis această decizie către farmacii, deoarece încă mai sunt stocuri pe piață.
„Din păcate, într-adevăr, Ozempicul se va retrage din piața din România. Trebuie menționat că retragerea nu ține de motive de siguranță, adică nu au fost probleme medicale în urma administrării Ozempicului. Singurul motiv pentru care este retras este reprezentat de motivele financiare. Practic, costul Ozempicului nu mai putea fi acoperit la nivelul în care era solicitat de către producător”, a declarat Bogdan Timar pe data de 13 iunie.
În ceea ce privește retragerea acestei variante terapeutice, care a fost de succes pentru tratamentul diabetului zaharat tip 2, există în continuare alternative. „Alternativele sunt fie tablete care conțin aceeași substanță activă, practic tot semaglutida, fie alte tratamente injectabile care pot fi administrate săptămânal, cum se întâmpla și în cazul Ozempicului, cât și zilnic”, a adăugat Timar.
Ozempic este produs de compania farmaceutică Novo Nordisk și conține ingredientul activ semaglutidă, care imită efectul unui hormon numit GLP-1 și stimulează producția de insulină. Cu toate acestea, același hormon inhibă apetitul, astfel că unul dintre efectele secundare este pierderea în greutate.
Alternative pentru Ozempic
Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, a precizat că există alternative pentru acest medicament. „Fie putem să ne gândim la un tratament cu aceeași moleculă, cu aceeași substanță, dar care, spre deosebire de Ozempic, este disponibilă în momentul de față sub formă de tablete. Ozempicul se administra injectabil o dată pe săptămână. Tabletele care conțin același medicament se administrează o dată pe zi sau pot să urmeze tratamente tot injectabile, fie administrabile o dată pe săptămână, fie zilnic. Din punct de vedere al eficacității și siguranței, ele sunt similare. Practic vorbim despre medicamente ce fac parte din aceeași clasă terapeutică și au același mecanism de acțiune”, a explicat Timar.