În perioada 20 – 22 septembrie, Râșnovul va găzdui din nou două etape ale Cupei Mondiale de vară la sărituri cu schiurile, parte din FIS Ski Jumping Grand Prix, atât la feminin, cât și la masculin.
Evenimentul se va desfășura la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile, cu participarea a aproximativ 100 de sportivi din țări cu tradiție în acest sport, precum Japonia, Norvegia, Austria și Polonia.
România va fi reprezentată de patru sportivi din Brașov: Daniela Haralambie, Mihnea Spulber, Alesia Mîțu și Daniel Cacina. Obiectivul principal este acumularea de puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026.
Consiliul Județean Brașov a alocat 120.000 de lei pentru organizarea ediției din acest an, fiind partener în eveniment încă din 2017.
Totodată, primarul orașului Râșnov, Liviu Butnariu, a anunțat planuri de modernizare a Bazei Olimpice, inclusiv realizarea unor trambuline noi și a unei instalații de nocturnă, proiect care va fi derulat de Compania Națională de Investiții și este prevăzut să fie finalizat până în 2027, când Râșnovul va găzdui Festivalul Olimpic al Tineretului European.
Sursa foto: Facebook | Orasul Rasnov
Conferinţă de presă organizată pe tema organizării în România, pe Baza Olimpică pentru sporturi de iarnă de pe Valea…
Publicată de Oraşul Râșnov pe Luni, 16 septembrie 2024