Bianca Ilieș, o tânără studentă în anul I la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Facultatea de Management Aeronautic, specializarea Piloți Avioane, își trăiește visul copilăriei de a deveni pilot. După ce a absolvit Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Bianca a trecut cu succes toate probele necesare pentru a-și urma cariera.
Sprijinită de familie și de cadrele didactice, Bianca a reușit să devină studentă la Academia Forțelor Aeriene, unde a început stagiul de practică de specialitate. În ciuda provocărilor, tânăra se bucură de progresul său și este determinată să își atingă potențialul maxim. „Am onoarea să vă salut! Mă numesc Ilieș Bianca și sunt studentă în anul I la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Facultatea de Management Aeronautic, specializarea Piloți Avioane.
Încă din copilărie, fiecare dintre noi a avut un vis, o profesie pe care am fost convinși că o vom urma și pentru care am fi fost dispuși să depunem orice efort necesar pentru a ne îndeplini idealul. Visul meu a fost acela de a deveni pilot, ceea ce m-a determinat să urmez un liceu militar. Primele mele etape în cariera pe care mi-am ales-o au avut loc la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, iar absolvirea acestuia reprezintă prima bornă importantă pe care am atins-o în drumul meu profesional. În ultimul an de liceu, o cerință esențială pentru cariera aleasă a fost trecerea tuturor probelor psihologice și medicale la INMAS. Am fost foarte încântată să aflu ca am trecut cu succes de aceste evaluări.
Pe parcursul liceului, am avut oportunitatea de a acumula cunoștințe valoroase despre cariera pe care doresc să o urmez. Cu sprijinul familiei, al cadrelor didactice și militare, și printr-o muncă asiduă, am reușit să devin studentă la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, la specializarea Piloți Avioane. După încheierea primului an de studii la academie, am început stagiul de practică de specialitate. Deși ar putea părea că nu este tocmai necesar să studiem la fel de intens ca în timpul anului academic, pe măsură ce acumulăm ore de zbor, efortul necesar crește proporțional, precum și așteptările mele, dar și ale instructorilor. În această perioadă de practică, am beneficiat de sprijinul constant al instructorilor și, prin muncă intensă, studiu și învățând din propriile greșeli, reușesc să progresez zilnic în formarea mea profesională.
Sunt extraordinar de încântată că am reușit până în acest moment să ating obiectivele propuse și, pe cât de curioasă sunt în legătură cu ceea ce urmează, pe atât de pregătită și determinată sunt să îmi ating potențialul maxim și să urmez cariera la care am visat.”, a declarat Bianca.
Cu fiecare zi, Bianca își consolidează cunoștințele și abilitățile, fiind pregătită să facă față provocărilor care vor veni pe drumul său către împlinirea idealului de a deveni pilot de avioane.