Noua lege a pensiilor care a trecut marți, 21 noiembrie 2023, de plenul Camerei Deputaților după ce a fost votată de plenul Senatului României în data de 14 noiembrie 2023, aduce echitatea între pensionari și consolidează principiul contributivității. Ne aflăm în fața celei mai ample reforme a pensiilor din ultimii ani. Proiectul a fost realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale care au confirmat că noua lege este NECESARĂ și SUSTENABILĂ și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România. Reforma este la fel de importantă și pentru salariați – răsplătește munca și contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor.
Cele mai multe dintre obiecțiile tehnice formulate de diversele organisme consultative au fost preluate în corpul legii. Guvernul și grupurile PSD din Parlamentul României au manifestat deschidere pentru orice astfel de propuneri care pot aduce mai multă claritate textului de lege.
„Românii își doresc să avem o lege a pensiilor cât mai clară și mai ușor de aplicat. În același timp nimeni nu neagă faptul că majorările de pensii de anul viitor implică un efort bugetar consistent. Însă acest efort bugetar e necesar din cel puțin trei motive. Cei mai mulți dintre pensionari, în jur de 60% au venituri de sub 2.000 de lei pe lună, iar trei sferturi dintre ei au sub 2.500 de lei. Este necesar ca pensiile să crească pentru a asigura un trai decent celor care au muncit și au contribuit o viață. În altă ordine de idei, reforma pensiilor a fost asumată în PNRR. Deci România trebuie să respecte acest angajament pentru accesarea fondurilor europene. Al treilea motiv este reprezentat de inechitățile dintre pensionari, inechități ce datează de foarte multă vreme și era necesar ca la un moment dat să intervenim pentru eliminarea lor.” a declarat senatorul Marius – Dunca, președintele organizației județene Brașov a Partidului Social Democrat.
„Premierul Marcel Ciolacu a spus în mai multe rânduri că majorările de pensii de anul viitor vor fi susținute prin combaterea evaziunii fiscale și prin reducerea cheltuielilor aparatului bugetar. Premierul a subliniat că în niciun caz majorările de pensii nu vor fi susținute din creșterea taxelor. Este necesar să înțelegem că Parlamentul României a votat o lege bună, completă, îndelung dezbătută, care aduce foarte multe plusuri românilor! Noua lege a pensiilor este NECESARĂ și SUSTENABILĂ!” a subliniat senatorul.