Mii de locuitori din sudul Spaniei sunt aşteptaţi să participe sâmbătă la un protest masiv în Málaga, într-o nouă manifestare împotriva turismului de masă. Protestul se alătură unei serii de acţiuni similare desfăşurate recent în alte destinaţii populare precum Granada, Sevilla, Cádiz, precum şi în insulele Canare şi Baleare. Următoarea manifestaţie este deja planificată pentru săptămâna viitoare la Barcelona, relatează The Guardian, conform News.ro.
În contextul în care numărul de vizitatori în Spania este estimat să depăşească 100 de milioane în acest an, o cifră de peste două ori mai mare decât populaţia ţării, se manifestă o nemulţumire tot mai mare, chiar şi în cadrul industriei turismului, faţă de impactul negativ al acestui fenomen. Plângerile locuitorilor variază de la aglomerarea spaţiilor publice şi a infrastructurii de transport până la distrugerea afacerilor locale, însă problema principală rămâne cea a locuinţelor.
Protestatarii susţin că afacerile extrem de profitabile cu apartamente turistice au redus drastic fondul de locuinţe disponibile pentru localnici, forţându-i pe aceştia să-şi părăsească locuinţele. Málaga, odată un simplu punct de plecare pentru turiştii din staţiunile Costa del Sol, a devenit rapid o destinaţie de sine stătătoare, trecând printr-un proces de gentrificare accelerată, care îi scoate pe rezidenţi din casele lor. Catherine Powell, şefa Airbnb, a declarat că Málaga a devenit destinaţia cea mai căutată pe platforma lor.
„Oamenii care lucrează în industria turismului nu îşi mai permit chiria în propriul oraş. Atâta timp cât locuinţa este văzută ca un activ comercializabil, nu va exista o soluţie”, a declarat Curro Machuca de la sindicatul chiriaşilor din Málaga. „Credem că a baza economia din Málaga pe o monocultură a turismului este nesustenabil şi acest lucru trebuie să se schimbe”, a adăugat el.