Marius Dunca, președintele PSD Brașov, și-a exercitat dreptul de vot astăzi, exprimându-și speranța într-un viitor mai bun pentru România. După ieșirea de la urne, acesta a declarat că a votat „cu optimism și încredere pentru viitorul României” și pentru un model de președinte care să unească toate categoriile sociale.
„Avem o experiență nefericită a ultimilor 20 de ani. Viitorul României stă într-un președinte echilibrat, un model de președinte care are realizări în spate și care unește acest popor. Poporul acesta a demonstrat că, atunci când este unit, poate să atingă și să facă lucruri mărețe”, a afirmat Dunca.
Liderul social-democrat și-a exprimat convingerea că votul brașovenilor și al românilor va fi pentru un președinte capabil să promoveze unitatea și să contribuie la dezvoltarea țării.