Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat programul sărbătorilor de iarnă din cadrul evenimentului „Decembrie de poveste la Brașov”, care începe în 30 noiembrie cu aprinderea iluminatului festiv și deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Sfatului. Alături de brașovenii și turiștii care vin să vadă spectacolul de lumini va fi Horia Brenciu, care îi va încânta pe cei prezenți cu muzica sa.
,,În 30 noiembrie, la ora 17:30, vom da startul sărbătorilor de iarnă și vom aprinde luminițele din Piața Sfatului cu un concert pe care îl anunțăm astăzi în premieră, al lui Horia Brenciu, brașoveanul care vine să se bucure alături de noi în acest moment festiv. Tot pe 30 noiembrie începe și Târgul de Crăciun, cel mai mare târg de până acum pe care îl vom avea în Piața Sfatului, care aduce alături meșteșugari, producători locali și fel de fel de surprize, atât de degustat, cât și de cumpărat cadouri pentru cei dragi. Anul acesta vom avea o zonă de food court, o zonă de servit masa în aer liber, pe care o amenajăm tocmai ca oamenii care vin în Piața Sfatului să se bucure de timp împreună, și de tot ceea ce va oferi Piața Sfatului”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Brașovenii sunt invitați să își lase mașinile acasă pentru a veni la spectacolul din Centru.
Viceprimarul i-a invitat pe brașoveni și turiști să lase mașinile acasă și să vină la aceste evenimente pe jos sau utilizând transportul în comun, care, ca și în cazul altor evenimente majore, va fi suplimentat astfel încât să asigure condiții optime de transport.
,,Îi invităm pe brașoveni și pe turiști, deopotrivă, să lase mașina acasă sau la cazare. Vom suplimenta numărul de autobuze, astfel încât să poată veni și să poată pleca cu autobuzul fără probleme și în felul acesta se vor putea bucura și de un pahar de vin fiert servit în Piața Sfatului și nu se vor chinui să-și găsească loc de parcare. Așadar mesajul pentru toți care vor să petreacă această minivacanță la Brașov este: «Lăsați mașina la hotel, lăsați mașina la cazare și veniți pe jos să vă bucurați de momentul deschiderii sărbătorilor de iarnă!”, a făcut apel viceprimarul Flavia Boghiu.
Seria de evenimente pregătite de Municipalitate continuă cu 1 Decembrie, când, pe lângă evenimentele tradiționale – parada militară, evenimentele organizate de juni în Piața Unirii și retragerea cu torțe – vom avea un concert în Piața Sfatului cu formații și coruri brașovene.
De Moș Nicolae va fi deschis și patinoarul din Piațeta Sf. Ioan!
Moș Nicolae aduce noi evenimente, de data aceasta în Piața Sf. Ioan. Pe 6 decembrie, vor fi deschise patinoarul și târgul de la căsuțe.
,,În piața Sf. Ioan, pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, dăm startul distracției pe patine. Vom avea un patinoar în care anul acesta cei mici, alături de bunici, de părinți sau de colegi de clasă și prieteni, vor putea să patineze în jurul unui brad împodobit de Crăciun, o noutate pentru orașul nostru. Vor avea acces gratuit pe patinoar, ca până acum, și, mai mult decât atât, vor avea și patine gratuite”, a precizat viceprimarul.
Carusel gratuit pentru copii în Piața Sfatului
Dar surprizele pe care municipalitatea le-a pregătit în Piața Sfatului nu s-au epuizat: tot din 30 noiembrie, cei mici se vor putea bucura de un carusel gratuit, iar începând cu 18 decembrie Moș Crăciun îi va aștepta pe cei mici pe tronul din fața bradului, unde le va asculta dorințele pentru cadoul de Crăciun, se va asigura că au fost cuminți și le va oferi cadouri.
Tot în Piața Sfatului, în parteneriat cu Asociația Kastel, brașovenii și turiștii sunt invitați la Căsuța lui Moș Crăciun, din 30 noiembrie până în 24 decembrie, pentru a face donații pentru copii defavorizați – Campania ShoeBox – dar și pentru a participa la sesiunile de pictură pe față, pictură de globuri și jocuri pentru copii.
Program de austeritate surpriză de Revelion
Ca de fiecare dată de Revelion, în Piața Sfatului va avea loc cea mai mare petrecere în aer liber, cu un program-surpriză.
Reamintim că în urmă cu trei săptămâni, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care blochează o serie de plăți, inclusiv la nivelul administrațiilor locale, fapt care a obligat și municipalitatea Brașov să caute surse alternative pentru desfășurarea evenimentelor de sfârșit de an.
„Anul acesta, din pricina Ordonanței 90/2023, sărbătorile de iarnă se vor desfășura sau vor fi dezvăluite precum calendarul Advent, în fiecare zi câte o surpriză, în funcție de felul în care partenerii care vin alături de noi vor susține aceste activități, pentru a ne încadra în prevederile ordonanței”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.
În funcție și de resursele pe care municipalitatea va reuși să le atragă de la partenerii privați, în următoarea perioadă calendarul evenimentelor pentru sărbătorile de iarnă va fi actualizat.