Ministrul Educației, Ligia Deca a vorbit despre construcțiile modulare, așa zisele containere, în care vor învață copiii din Ghimbav.
Ministrul Educației a dat asigurări că aceste construcții modulare oferă elevilor aceleași condiții pe care le oferă o sală de clasă.
”Sunt o soluție pe care autoritățile locale au identificat-o în cazul în care avem nevoie să reabilităm clădirile principale. În astfel de construcții modulare, condițiile pot fi la fel sau chiar mai bune decât cele din spațiile vechi.
Ele sunt branșate la utilități, asigură confortul termic și, din nou, sunt o soluție temporară. Cred că noi toți, atunci când facem reparații acasă, știm că este o perioadă în care există un disconfort. Dar după aceea este mult mai bine pentru toată lumea.
Pentru că, într-un decurs de câteva luni, un an, doi, vom avea școli noi în care copiii noștri se vor bucura din nou de clădirile cu care erau ei obișnuiți. Și, până atunci, găsim cele mai bune soluții”, a declarat ministrul Educației, în cadrul vizitei sale în județul Brașov.