Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat miercuri Cheile Zărneștiului din Parcul Național Piatra Craiului, marcând astfel Ziua Internațională a Biodiversității. În cadrul vizitei, Iohannis a asistat la o demonstrație a salvamontiștilor și a purtat discuții cu administratorii parcului.
„Cred că este important din când în când să ne detașăm de politică și să vedem că trăim într-o țară cu o natură extraordinar de frumoasă, care cred că merită vizitată mult, mult mai des. Am întâlnit astăzi oameni extraordinari, care m-au dus în munte”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a subliniat că discuțiile cu Administrația Parcului au fost încurajatoare, menționând cu satisfacție creșterea numărului de turiști de la an la an. „Avem zone extraordinar de frumoase. Poftiți și le vizitați!”, a îndemnat Iohannis.
De asemenea, șeful statului a vorbit despre proiectele educative derulate în colaborare între Ministerul Educației și Ministerul Mediului, care promovează vizitarea parcurilor naționale și naturale de către copii. „Pot să vă spun și că de la Ministerul Mediului s-au găsit fonduri atât pentru Programul „Săptămâna Verde”, cât și pentru un program care este doar la început, se numește „Junior Ranger”, și se dorește a fi un program prin care tinerii sunt atrași în meseria de ranger de parc, o meserie foarte frumoasă și de viitor”, a adăugat Iohannis.