Marți, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege ce interzice vânzarea băuturilor energizante către minori în incinta instituțiilor de învățământ, a instituțiilor de sănătate și a altor locuri destinate ocrotirii speciale a categoriilor defavorizate. Proiectul, inițiat de Alfred Simonis și Ciprian-Constantin Șerban (ambii PSD), a fost votat cu o majoritate covârșitoare de 238 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 12 abțineri.
Potrivit proiectului de lege, se interzice comercializarea băuturilor energizante care conțin diverse combinații de carbohidrați, vitamine și minerale, însoțite de două sau mai multe substanțe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactonă și altele care stimulează sistemul nervos central. De asemenea, vânzarea acestor băuturi prin automate de băuturi răcoritoare este interzisă.
Un amendament adoptat de plen prevede căci constituie contravenție comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori, iar operatorii economici care încalcă aceste prevederi pot fi sancționați cu amenzi de până la 30.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei. În cazul repetării contravențiilor, se poate dispune suspendarea activității localului public pe o perioadă de 10 până la 30 de zile.
Proiectul de lege urmează să fie supus votului și în Senat, însă Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Această inițiativă legislativă are ca scop protejarea sănătății minorilor și prevenirea efectelor dăunătoare ale consumului excesiv de băuturi energizante în rândul acestora.