Aflate într-o stare destul de avansată de uzură, pasajul mare de pe strada Hărmanului din Braşov (care face legătura între cartierele Craiter şi Triaj), pasajul de pe strada Zizinului şi podul de pe strada 13 Decembrie (cel care trece peste Timişul Sec) vor intra în reparaţii, potrivit bzv.ro.
Lucrările sunt inițiate de Primăria Braşov, care analizează oferta depusă de firma Zohir 84 Cons Construct SRL din Ghimbav. Investiția se ridică la 1.070.073 lei.
În perioada noiembrie 2021–martie 2023 Zohir 84 Cons a refăcut și podul situat la kilometrul 16 pe DJ 103 A, la ieşirea din satul Zizin spre Dălghiu.