Primăria a depus o solicitare de finanțare prin PNRR pentru construirea unei școli și a unei săli de sport în Stupini și pentru eficientizarea energetică a Colegiilor Emil Racoviță și Remus Răduleț
Primăria Brașov continuă programul de investiții în dezvoltarea sistemului educațional și de creștere a calității actului didactic. Pe lângă proiectele de construire de noi unități de învățământ și extinderea celor existente, aflate în diferite faze de implementare, municipalitatea și-a propus să atragă noi fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru construirea unei școli și a unei săli de sport în cartierul Stupini, pe str. Fagurului, și să eficientizeze energetic Colegiul de Științe ale Naturii ”Emil Racoviță” și Colegiul Tehnic Energetic ”Remus Răduleț”, corpurile A și B.
Valoarea totală a celor trei proiecte de investiții este de 141.649.466,55 lei, din care fonduri nerambursabile, asigurate prin PNRR, 75.356.526,43 lei.
,,Pentru dezvoltarea sustenabilă a unei societăți, educația este unul dintre principalii piloni, iar obligația noastră, a municipalității, este de a asigura condițiile optime pentru copii și profesori. Dezvoltarea infrastructurii de învățământ este una dintre prioritățile noastre, de aceea avem, în acest moment, atât de multe proiecte de construire creșe, grădinițe, școli, campus școlar sau de extindere a celor existente. Astăzi am depus o nouă solicitare de finanțare nerambursabilă, prin PNRR, în valoare de 75 de milioane de lei, pentru a construi o școală nouă în Stupini, dar și pentru a renova și eficientiza energetic două colegii din Brașov, Emil Racoviță și Remus Răduleț. Vrem ca, în următorii ani, să le asigurăm brașovenilor, indiferent în ce cartier locuiesc, un acces cât mai facil la o unitate de învățământ, fie că vorbim de creșă, grădiniță sau școală, și, în același timp, cele mai bune condiții de învățare pentru copii și cadrele didactice”, a declarat primarul Allen Coliban.
Școli „verzi“ în municipiul Brașov – Construire și dotare Școală Gimnazială cu program normal și sală de sport – str. Fagurului, cartier Stupini
Proiectul prevede construirea și dotarea unei școli gimnaziale cu program normal și a unei săli de sport, pe str. Fagurului, din cartierul Stupini, pe un teren cu suprafața de 7,6 ha.
Noua școală va avea o suprafață desfășurată de 12.000 m², va cuprinde 54 săli de clasă, sala de sport, 4 laboratoare, 3 cabinete școlare și 6 spații administrative. Spațiul destinat desfășurării activităților socio-educaționale este destinat unui număr de 1.200 de elevi, organizați în clase a câte 20-22 de elevi (30 de clase pentru învățământul primar și 24 clase pentru cel gimnazial).
Noua școală va cuprinde funcțiunile specifice și dotările tehnico-edilitare necesare desfășurării în condiții moderne a actului educațional și va respecta prevederile OME nr. 4147/29.06.2023, în vederea dobândirii statutului de ”școală verde”.
Școli „verzi“ în municipiul Brașov – Eficientizare energetică Colegiul Tehnic Energetic ”Remus Răduleț”, corp A și corp B
Prin proiectul de reabilitare energetică a clădirii liceului și a celei în care funcționează atelierele se vor realiza următoarele lucrări specifice profilului de ”școală verde”, între care înființarea unui laborator de sisteme fotovoltaice și solar termice pentru studiul energiilor verzi, montarea de panouri fotovoltaice (64kW) pe clădirile Corpurilor A și B și amenajarea unei grădini urbane.
Conform Rapoartelor de audit energetic pentru corpurile A și B ale Colegiul Tehnic Energetic ”Remus Răduleț” Brașov, în urma reabilitării se vor realiza economii la consumul de energie și reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră, după cum urmează:
Pentru corpul A:
- – consumul anual specific de energie finală pentru încălzire va scădea cu 54,82%;
- – economiile de energie primară, prin comparație cu starea anterioară renovării, vor fi de 53,29%;
- – nivelul anual al gazelor cu efect de seră va scădea cu 52,21%.
Pentru corpul B:
- – consumul anual specific de energie finală pentru încălzire se va reduce cu 56,44%;
- – consumul de energie primară se va reduce cu 52,68%;
- – nivelul anual al gazelor cu efect de seră se va reduce cu 54,82%
De investiția realizată vor beneficia 765 elevi, 68 de cadre didactice precum și personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în această unitate de învățământ.
Școli „verzi“ în municipiul Brașov – Eficientizare energetică Colegiul de Științe ale Naturii ”Emil Racoviță” Brașov
Prin proiectul de reabilitare energetică se vor realiza o serie de lucrări specifice transformării acestui colegiu în ,,școală verde”, cum ar fi: utilizarea surselor regenerabile de energie (panouri fotovoltaice, panouri solare); implementarea sistemelor de management energetic, utilizarea unor sisteme alternative de înaltă eficiență energetică.
În urma reabilitării energetice se vor realiza economii la consumul anual specific de energie finală pentru încălzire de 61,08% și economii de energie primară de 55,16%. Nivelul anual al gazelor cu efect de seră [kgCO2/ m2an], se va reduce cu 65,25%.
De investiția realizată vor beneficia 747 elevi și 52 cadre didactice precum și personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în această unitate de învățământ.