Guvernul a publicat în transparență decizională Legea privind măsurile fiscale, prin intermediul căreia se vor introduce și o serie de măsuri fiscale care vor avea un impact major asupra cetățenilor. Premierul Marcel Ciolacu va merge în fața Parlamentului, în cursul acestei săptămâni, unde își va angaja răspunderea pe acest proiect de lege.
Conform legii, se introduce impozitul de 1% pentru microintreprinderile cu cifră de afaceri de până în 60.000 de euro și 3% pentru microîntreprinderile care depășesc 60.000 de euro.
”În prezent, există o singură cota de impozitare de 1% pentru toți contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, fără a se structura impozitarea acestora în funcție de în funcție de marjele de profit.
În cadrul Raportului privind sistemul fiscal din România, inclusiv analiza comparativă și recomandări pentru reforma cadrului fiscal, denumit în continuare Raport, printre alte aspecte referitoare la sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi, Banca Mondială a analizat și cota de impozitare a microîntreprinderilor, opinând că actuala cotă de impozitare de 1%, trebuie revizuită în funcție de marjele de profit înregistrate de microîntreprinderi.
Luând în considerare cota de impozitare a impozitului pe profit de 16%, Banca Mondială consideră că aplicarea unei cote de impozitare a veniturilor unei microîntreprinderi, de 1%, corespunde efectiv la o marjă de profit de 6,25%, după deducerile fiscale permise de lege.
Prin referire la analiza efectuată de Fondul Monetar Internațional (2022), care sugerează că marja medie de profit a IMM-urilor cu angajați este de aproximativ 12%, Banca Mondială opinează că, o cotă de impozitare de 1% este o cotă scăzută pentru microîntreprinderile cu angajați.”, arată Ministerul de Finanțe.
Cum se calculeazză impozitul
Se reglementează două cote de impozitare, în funcție de veniturile realizate și natura activităților desfășurate:
a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit.b) pct. 2;
b) 3%, pentru microîntreprinderile care: 1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau 2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 – Hoteluri şi alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe şi perioade de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 – Activități juridice – numai pentru societățile profesionale cu personalitate juridică, constituite de avocați potrivit legii, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 – Activități de asistență medicală specializată, 8623 – Activități de asistență stomatologică, 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană. Cotele de impozitare, menționate mai sus, aplicabile veniturilor microîntreprinderilor se reglementează începând cu data de 1 ianuarie 2024.