În cadrul emisiunii „La ordinea zilei” de joi, 19 octombrie 2023, de la Hit FM BRASOV, moderată și realizată de jurnalista Alina Csiki, edilul orașului Rozelor a declarat că cea mai mare dezamăgire pe care a experimentat-o este legată de nerealizarea totală a lucrărilor de reabilitare asupra Cetății Medievale a orașului Râșnov pe timpul mandatului său.
„Cea mai mare dezamăgire este Cetatea, pe care nu am reușit să o finalizăm încă.”
Intrată în renovări încă din 2020, pe un proiect în valoare de 17 milioane de lei depus încă din 2017, a suferit sincope în procesul de restaurare, datorate creșterii prețurilor, ceea ce a dus, în consecință, la rezilierea contractului cu furnizorul de servicii care câștigase licitația.
Acest obiectiv turistic, care atrage sute de mii de vizitatori anual și contribuie semnificativ la buget, rămâne încă un motiv de nemulțumire pentru Primăria Râșnov.
Liviu Butnariu susține ideea că suntem cu toții oameni obișnuiți și nimeni nu este nemuritor în funcție. Astfel, acesta nu concepe ideea că poți fi primar pe viață, chiar fiind indicat ca primarii să aibă un număr limitat de mandate, pentru a preveni uzura sau creșterea vanității lor, crezând că doar ei au întotdeauna dreptate.
Un aspect important pentru cine conduce o administrație este să aibă timp pentru realizarea și implementarea proiectelor, astfel încât să lase ceva în urma lor și să facă loc altora care vin cu alte idei. Doar așa se poate progresa.