Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European cu 394 voturi pentru din 665 voturi valabil exprimate.
„Sunt onorat să reprezint România într-o poziție atât de importantă la nivelul Parlamentului European. Voi căuta să fiu mai mult decât un vicepreședinte al legislativului european, voi continua să fiu o voce puternică pentru români la nivelul instituțiilor europene pentru că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să demonstrăm că putem conta și ne putem impune, cu profesionalism, punctele de vedere.
M-am prezentat în fața parlamentarilor europeni cu trei priorități clare: democratizarea și deschiderea Parlamentului European către cetățeni, respect față de toți eurodeputații din toate statele membre și întărirea rolului legislativului în procesul decizional european.
Alegerea mea de astăzi nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant al Partidului Social Democrat și al prietenilor mei din PES activists România, și, în mod special, fără suportul direct al președintelui Marcel Ciolacu, precum și al colegilor mei eurodeputați PSD și al celor din grupul social-democrat din Parlamentul European„, a declarat noul vicepreședinte al Parlamentului European, eurodeputatul român Victor Negrescu.
Europarlamentarul Victor Negrescu este singurul român ales vicepreședinte al legislativului european care reprezintă una dintre cele trei familii politice europene care au ajuns la un acord cu privire la formarea unei majorități în principalele instituții europene. Victor Negrescu (38 de ani) este în prezent vicepreședinte al PSD și al social-democraților europeni (PES).