Conform calendarului oficial, elevii declarați admiși la liceu pot depune sau transmite dosarele de înscriere la unitățile de învățământ liceal până marți, 30 iulie. Procesul de depunere a dosarelor a început pe 25 iulie, așa cum este stipulat în broșura de admitere.
Pe 24 iulie, Ministerul Educației a publicat rezultatele repartizării în clasa a IX-a. Din păcate, peste 1.600 de candidați nu au fost repartizați în prima etapă a admiterii la liceu pentru anul 2024.
Actele necesare pentru înscrierea la liceu
Candidații declarați admiși trebuie să depună următoarele acte pentru înscriere:
- Cererea de înscriere (disponibilă pe site-ul liceului sau la Comisia de înscriere a liceului);
- Carte de identitate (dacă este cazul) și certificat de naștere – copii și originale;
- Adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională, în original – de la școala absolvită;
- Foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu media generală), în original – de la școala absolvită;
- Fișa medicală, în original – de la școala absolvită sau de la medicul de familie;
- Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) – certificatul de orientare școlară și profesională;
- Pentru elevii romi – recomandarea de apartenență la etnia romă.
Calendarul admiterii la liceu 2024 – prima etapă
- 24 iulie 2024: Repartizarea computerizată și comunicarea rezultatelor. Afișarea locurilor neocupate.
- 25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la liceele repartizate.
- 30 iulie 2024: Transmiterea situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților.
- 31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea situațiilor speciale de către comisia de admitere.
Calendarul admiterii la liceu 2024 – a doua etapă
A doua etapă de admitere începe pe 2 august pentru candidații care nu au fost repartizați în prima etapă sau cei din seriile anterioare:
- 2 august 2024: Afișarea locurilor libere și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă.
- 5 august 2024: Înscrierea pentru probele de aptitudini și pentru candidații pe locurile speciale.
- 6 – 7 august 2024: Desfășurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor.
- 8 – 9 august 2024: Afișarea rezultatelor la probe și rezolvarea contestațiilor.
- 12 – 14 august 2024: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care nu și-au depus dosarele în prima etapă sau care nu au fost repartizați.
- 19 – 20 august 2024: Repartizarea candidaților din a doua etapă.
- 20 august 2024: Confirmarea rezultatelor repartizării către Centrul național de admitere.