Peste 20 de vaci au fost furate din județul Sibiu, iar persoanele bănuite de furt ar fi valorificat apoi, prin vânzare, bovinele. Polițiștii fac, marți dimineața, percheziții în județele Sibiu, Brașov și Covasna, prejudiciul fiind de aproape 30.000 de euro.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, județul Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, au făcut, marți, 12 percheziții în județele Sibiu, Brașov și Covasna, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada mai – august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras 21 de bovine din județul Sibiu, pe care le-ar fi valorificat apoi, prin vânzare. Prin presupusa activitate infracțională s-ar fi înregistrat un prejudiciu de 29.600 de euro”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu. Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.