Aceasta este constatarea alarmantă a lui Amin Zahra, medic specialist ATI la Spitalul Județean din Brașov.
„Este inadmisibil ca un medic, care a investit ani de zile în educație și pregătire profesională, să se confrunte cu riscul șomajului și să câștige mai puțin decât cineva din industria beauty. Situația actuală reflectă o criză profundă în sistemul de sănătate și în recunoașterea valorii profesiei noastre”, a declarat Dr. Zahra.
Duminică, mii de tineri au susținut examenul de admitere la facultățile de medicină din țară, visând la o carieră în domeniul medical. În acest context, Amin Zahra, medic specialist ATI la Spitalul Județean Brașov, a decis să le arate candidaților o perspectivă mai realistă asupra sistemului medical din România.
„Aș fi vrut să fiu în fața lor să le vorbesc despre sistemul medical din România și să le spun realitatea, să le spun ce îi așteaptă. Realitatea este că un casier la supermarket câștigă mai mult decât un medic rezident, iar o doamnă cu un curs de două luni în domeniul beauty câștigă mai mult decât un medic primar, responsabilitățile acesteia fiind 0. Este un sistem în care nu ești protejat din punct de vedere juridic, fără protocoale clare, iar legea malpraxis lasă de dorit”, a scris Dr. Zahra pe rețeaua de socializare, potrivit News.ro.
Mai mult, Dr. Zahra a atras atenția că medicii specialiști într-o ramură chirurgicală care nu au părinți medici sau părinți ce dețin o clinică au „șanse de 90%” să devină șomeri. „Ca rezident, vei face sute de gărzi gratis și cel mai important este că trebuie să fii un bun executant fără să comentezi, altfel vei fi oaia neagră. Lista este lungă, dacă nu contează partea financiară trebuie să fii pregătit pentru: program de lucru intens și prelungit, stresul și responsabilitatea ridicată, riscuri pentru sănătate, suntem expuși la diverse boli și infecții, confruntarea cu decese și suferință, conflicte cu pacienții și aparținătorii, presiunea administrativă și birocratică. Toate acestea pot avea un impact asupra vieții personale”, a mai transmis medicul.
În ciuda acestor avertismente, la Facultatea de Medicină din București, concurența a fost acerbă. La Medicină Generală, s-au înregistrat 3,7 candidați pe loc, iar la Stomatologie, 4,3 candidați pe loc. Taxa anuală pentru studii la Medicină și Stomatologie este de 15.000 de lei.
„Numărul candidaților este cel mai mare din ultimii ani. Credem că Universitatea noastră, pe lângă prestigiul pe care îl avea deja, a crescut în imagine, profesiile pe care le pregătim sunt profesii deosebit de atractive, angajabilitatea este mare, latura umană, latura de a fi în slujba celor din jur, de a avea grijă de sănătatea lor este un argument foarte important.”, a subliniat prof. univ. dr. Valentina Uivarosi, prorector UMF Carol Davila, potrivit Tvr Info.
La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București, s-au înscris 4.204 candidați, dintre care 2.743 concurează pentru cele 737 de locuri finanțate de la buget și 250 de locuri cu taxă disponibile la Facultatea de Medicină. Universitatea a subliniat că acesta este un „număr record” de candidați.