Pe 14 octombrie 2024, românii o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea sănătății, familiei și recoltelor. Această sărbătoare este marcată de numeroase tradiții religioase și populare, în special în Moldova, unde moaștele sfintei se află la Iași.
Printre obiceiuri se numără pregătirea colacilor și mâncărurilor de post, împărțirea ofrandelor și aprinderea lumânărilor pentru protecție. Credincioșii țin post și se roagă pentru binecuvântare și sănătate, iar în unele zone se evită munca în gospodărie pentru a alunga nenorocirile.
Pelerinajul de la Iași atrage zeci de mii de credincioși, fiind unul dintre cele mai mari evenimente religioase din România.
Iată cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva, pentru ajutor în greutăți și necazuri:
„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine, leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor Lui, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt, izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva, la tronul Sfintei Treimi, și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin.”
Rostește această rugăciune cu credință, iar Sfânta Parascheva te va ajuta să depășești orice încercare sau greutate.
Sursa foto: doxologia.ro