FEATURED
FEATURED
Personalul operativ din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, serviciu aflat în subordinea Consiliului Județean Brașov, a finalizat „Cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare” organizat la Centrul Național de Formare Profesională în Stingerea Incendiilor și Căutare – Salvare Iași, dobândind astfel competența profesională de paramedic. Cursul s-a desfășurat timp de patru […]
Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 12.00, din Piața Unirii din Brașov, 1.200 de sportivi, amatori și profesioniști, vor lua startul la cea de a X-a ediție a Semimaratonului Brașov Intersport, care se va desfășura pe străzile din Șchei, la Pietrele lui Solomon, pe drumul forestier și pe potecile de pe Tâmpa. Alergătorii vor concura la una […]
Brașovul participă și în acest an la competiția „Destinația anului”, fiind înscris la categoria „Orașe care inspiră“, la concurență cu: Iași, Oradea, Constanța, Timișoara și Râmnicu Vâlcea. Conform organizatorilor, deja au fost înregistrate 200.000 de voturi pentru finalistele din cele 9 categorii ale competiției Destinația Anului 2023 în România. Mai aveți doar două zile, până […]
În conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022 și HCA nr. 4/30.01.2023 de aprobare a regulamentului de concurs, Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” R.A. organizează în data de 28.04.2023, la sediul Consiliului Judeţean Braşov, din Braşov, B-dul Eroilor nr. 5, concurs de recrutare pentru ocuparea a 3 (trei) posturi vacante de execuție, cu contract individual de […]
A fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate, elaborat de Administrația Fondului pentru Mediu și aprobat prin ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna. Astfel, Primăria Brașov a început demersurile pentru obținerea fondurilor necesare implementării la Brașov a programului cunoscut ca ,,Rabla local”. În ședința de […]
Primăria Brașov a publicat lista proiectelor culturale eligibile pentru a primi finanțare nerambursabilă prin Ghidul de finanțare aprobat de Consiliul Local. În acest an au fost depuse 79 de proiecte, dintre care 61 au intrat în a doua etapă de evaluare, cea de analiză, evaluare și selecție a cererilor de finanțare, etapă care se încheie […]
În conformitate cu prevederile art. 134, alin. (4), alin. (5), lit. a), a^1), a^2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aducem la cunoştinţa locuitorilor Municipiului Braşov că şedinţa de îndată a […]
Municipalitatea brașoveană îi premiază, în 6 aprilie, pe cei mai buni sportivi ai Brașovului în anul 2022, în cadrul primei ediții a „Galei sportului brașovean”, eveniment care va fi organizat la Teatrul Sică Alexandrescu și la care sunt invitați să participe staff-urile tehnice și membrii familiilor sportivilor. Vor fi premiați sportivi și echipe din peste […]
În cea mai recentă şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Braşov forul deliberativ a aprobat mai multe hotărâri importante pentru activitatea aparatului propriu al CJ Braşov şi a instituţiilor subordonate. • A fost aprobată rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli, bugetului fondurilor externe nerambursabile și bugetului instituțiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din […]
Regia Autonomă „AIBG” va începe procedurile de valorificare a spaţiilor din cadrul terminalului Aeroportului Braşov. În prezent, conducerea administrației publice a judeţului Braşov continuă demersurile necesare pentru operaționalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, cu o atentie deosebită pe partea tehnică și pe certificările de specialitate. Pe lângă aspectele tehnice care trebuie puse la punct, sunt și cele […]