Proiectul propune o serie de modificări și îmbunătățiri. Sugestiile sau amendamentele pot fi trimise până în 6 septembrie inclusiv Noua Metodologie de acordare a unor sume din bugetul Municipiului Brașov pentru finanțarea activității cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza UAT Municipiului Brașov în cadrul Programului sportiv de utilitate publică “Promovarea sportului de performanță” este […]
Propunerile pot fi transmise până pe 6 septembrie În 2033, în municipiul Brașov, toate persoanele vulnerabile, de orice vârstă, copii și persoane vârstnice, vor primi sprijin pentru incluziune și demnitatea socială conform nevoilor lor – aceasta este viziunea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov pentru perioada 2023-2033, aflată în aceste zile în […]
Federația Română de Fotbal anunță semnarea unui nou parteneriat al cărui obiectiv este sprijinirea tricolorilor în drumul spre performanță. În următorii trei ani, brandul „YELLOW” va fi partener al FRF și al echipelor naționale de fotbal ale României. Prin semnarea acestui acord, noul sponsor va susține financiar proiectele de dezvoltare a fotbalului în strategia FRF […]
Asociatia Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala din Romania – ROREG lanseaza astazi un proiect unic la nivel national, dedicat personalului din Unitatile Administrativ Teritoriale de la nivelul celor 41 de judete ale Romanei. Este vorba de o serie de tutoriale video de tip e-learning, conceputa pentru a le oferi beneficiarilor de proiecte europene din mediul urban […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” (PR Centru) 2021-2027, organizează sesiuni de informare și discuții pentru apelurile de proiecte lansate în cadrul Programului, apeluri care se deschid în vederea depunerii de proiecte. Pentru ca cei interesați din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, să […]
FC Brașov nu va juca în sezonul 2023-2024 de Liga 3, unde fusese retrogradat după ce nu a obținut în această vară certificarea pentru Liga 2, acolo unde sportiv obținuse dreptul să evolueze pentru a treia ediție la rând. Mai mult, din sezonul viitor, 2024-2025, brandul FC Brașov va fi cedat către SR Brașov, echipă din Liga 3 […]
Seria de concerte va avea loc în diverse locații precum Piața Sfântul Ioan, Muzeul Casa Mureșenilor și Centrul Cultural Apollonia. În această săptămână, seria de recitaluri Tuesday’s Jazz va încheia pe 22 august, începând cu ora 20, în Piața Sfântul Ioan. Trupa Opening Theory, un trio din București compus din George Păiș (sintetizatoare), Ștefan Stoianovici […]
Ea va fi cea mai modernă și verde grădiniță construită de municipalitate: încălzirea va fi asigurată cu pompe de căldură, apa caldă va fi produsă cu panouri solare, iar energia electrică cu panouri fotovoltaice. În plus, grădinița va fi dotată cu recuperatoare de căldură. Totodată, cei 200 de copii vor avea la dispoziție și o […]
Generalul (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa, a comentat scenariul unui atac rus asupra României. „Cred că infrastructura din România este într-o stare jalnică, ca să fiu sincer. Este foarte greu să transporți lucruri în interiorul României. Drumurile și căile ferate nu vor ajuta forțele române sau cele NATO să se […]