FEATURED
Spitalul Municipal Săcele oferă pacienților asigurați în cadrul sistemelor publice de asigurări pentru sănătate servicii pentru diverse specialități medicale. Persoanele care se prezintă în ambulatoriile de specialitate ale Spitalului Municipal Săcele beneficiază, în baza biletului de trimitere, de consultații gratuite și de servicii în conformitate cu contractul-cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). […]
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că astăzi, cu puțin înainte de orele 10.00, pe DN 1 Ploiești-Brașov, la kilometrul 102, în apropierea localității Nistorești, județul Prahova, s-a produs un accident rutier grav în care au fost implicate două autovehicule. În urma coliziunii, o persoană a fost grav rănită, iar alta […]
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a anunțat că au fost înregistrate 1.268 de contestații la examenele de Bacalaureat. Dintre acestea, Limba și literatura română a înregistrat cel mai mare număr de cereri, cu 551 de contestații depuse pentru reexaminarea lucrărilor. Matematica se află pe locul doi, cu 204 contestații, urmată de Biologie, care a totalizat 197 […]
„Săptămâna Comediei”, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, a avut loc între 1 și 7 iulie 2024, în trei locații cunoscute publicului brașovean: Teatrul Sică Alexandrescu, Parcul Central Nicolae Titulescu și noua zonă adăugată – Cartierul Coresi. Programul din acest an a fost unul bogat și diversificat, incluzând componente de […]
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, anul acesta va avea loc un eveniment inedit, intitulat „Spotter Day”, destinat pasionaţilor de fotografie aeriană. Evenimentul se va desfășura la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, miercuri, 10 iulie, cu o zi de rezervă în 11 iulie, în funcţie de condiţiile meteorologice. Participanţii vor […]
Comuna Budila a sărbătorit un moment deosebit prin înfrățirea cu comuna Kengyel din Ungaria, în urma adoptării unei hotărâri de Consiliu Local. Vizita delegației maghiare, condusă de primarul comunei Kengyel și colegii acestuia din primărie, a marcat începutul unei colaborări promițătoare între cele două comunități. La întâlnirea festivă au participat personalități locale și regionale, inclusiv […]
Brașovul devine epicentrul culturii între 19 şi 21 iulie, odată cu cea de-a doua ediție a Festivalului Internaţional CULTURAMA. Cu un program variat ce promite să încânte toate gusturile, evenimentul va găzdui spectacole de muzică, dans, teatru, literatură și film, în locații emblematice precum Banca de Cultură Apollonia, Piaţa Sfatului, Cinema Modern, Piaţa Sf. Ioan, […]
Astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au reținut un profesor de la o universitate privată din Brașov, suspectat că a primit mită de la studenți pentru a-i promova. Alături de acesta a fost reținut și un intermediar, implicat în facilitarea tranzacțiilor de mită, potrivit News.ro. În cadrul dosarului de luare de mită, dare […]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, desfășoară cercetări într-un dosar penal de proxenetism, în urma căruia trei bărbați au fost reținuți. Pe data de 3 iulie 2024, polițiștii brașoveni, împreună cu echipe din cadrul Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat […]
Camera de Comerț Româno-Americană (AMCHAM) a prezentat rezultatele sondajului anual privind calitatea climatului investiţional și de afaceri din România. Concluziile acestui sondaj sunt îmbucurătoare și arată că România este pe un trend ascendent în ceea ce privește atractivitatea pentru investiții.Potrivit sondajului, 72% dintre companiile respondente au planificat investiții în 2024, ceea ce indică un trend […]