FEATURED
FEATURED
FEATURED
Bianca Ilieș, o tânără studentă în anul I la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Facultatea de Management Aeronautic, specializarea Piloți Avioane, își trăiește visul copilăriei de a deveni pilot. După ce a absolvit Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Bianca a trecut cu succes toate probele necesare pentru a-și urma cariera. […]
Conform calendarului oficial, elevii declarați admiși la liceu pot depune sau transmite dosarele de înscriere la unitățile de învățământ liceal până marți, 30 iulie. Procesul de depunere a dosarelor a început pe 25 iulie, așa cum este stipulat în broșura de admitere. Pe 24 iulie, Ministerul Educației a publicat rezultatele repartizării în clasa a IX-a. […]
Ana Teleferic a început miercuri, 24 iulie, lucrările la proiectul de modernizare a Restaurantului Panoramic și de schimbare a telecabinei de pe Tâmpa. În acest moment, se lucrează la drumul de acces spre cele două obiective, care pornește din Valea Cetății. Drumul de șantier și de acces către aceste obiective emblematice, inițial realizat în 1968 […]
Studenții care beneficiază de locuri finanțate de la bugetul de stat și doresc să se transfere la o altă facultate vor trebui să achite contravaloarea serviciilor de școlarizare de care au beneficiat gratuit până la momentul transferului. Acest lucru este stipulat într-un ordin recent al Ministerului Educației (ME), care include o metodologie specifică în acest […]
Temperaturile extreme aduse de valul de aer tropical au afectat aproape toate zonele țării, majoritatea județelor fiind sub avertizare de cod roșu. Autoritățile publice locale fac un apel urgent către populație să folosească apa potabilă cu responsabilitate, deoarece căldura excesivă riscă să provoace probleme în alimentarea cu apă potabilă în multe localități. În județul Brașov, […]
Începând de luni, 15 iulie, traseul liniilor de transport public A1, 5, 14, 20B, 24 și 28 operate de RATBV va suferi modificări semnificative. Primăria Brașov a anunțat că, începând cu data amintită, pe tronsonul din strada Lungă, între Biserica Bartolomeu și intersecția cu strada De Mijloc, se va circula în sens unic, spre centrul […]
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineața o atenționare cod roșu de caniculă, care va afecta aproape întreaga țară sâmbătă și duminică. Sub cod roșu se vor afla regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova. În weekend, România va fi dominată de un val persistent de căldură extremă. Temperaturile maxime vor oscila între […]
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate astăzi pe portalul oficial al Ministerului Educației, evaluare.edu.ro. După afișarea rezultatelor inițiale, mulți elevi nemulțumiți de notele primite au ales să depună contestații. Acestea au fost înregistrate fie la centrele de examen, fie transmise electronic, în zilele de 3 iulie, între orele 16:00 – 19:00, […]
Radio Hit FM anunță că George Scripcaru, primarul ales al Brașovului, a fost primul invitat care a pășit pragul noului studio din Brașov. Acest moment marchează un pas important în angajamentul Radio Hit FM Brașov 94,2 FM, cele mai bune servicii de radiodifuziune comunității Brașovene. În ultimul an, Radio Hit FM a realizat investiții semnificative în […]
Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în sensul că ,,O.U.G nr. 84/2024 lasă fără permis șoferi nevinovați; O.U.G nr. 84/2024 îi nenorocește și pe bicicliști și pe cei care folosesc trotinete electrice”, pentru a evita interpretări eronate, aducem următoarele clarificări: Anterior definitivării textului și adoptării actului normativ pentru modificarea şi completarea unor acte […]