Prefectura Brașov anunță că Serviciul Public Comunitar Pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor de pe strada Turnului a amenajat în incintă cameră destinată mamei și copilului și grup sanitar special pentru persoanele cu dizabilități.
„Da, am adus normalitatea în cadrul unor instituții publice, o normalitate de care aveam nevoie, având în vedere că atât Serviciul Pașapoarte, cât și cel de Permise și Înmatriculări sunt asaltate de foarte mulți cetățeni. Sunt perioade foarte aglomerate, în care oamenii petrec mai mult timp în acel imobil. Am considerat necesar să asigurăm aceste facilități atât pentru persoanele cu nevoi speciale, cât și pentru mame și copii”, a spus prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii.