Prefectura Brașov a anunțat că, în 2024, județul Brașov s-a situat pe locul al V-lea la nivel național în privința traficului de persoane, cu un total de 37 de victime identificate, dintre care 20 minore. Informația a fost prezentată în cadrul întâlnirii Echipei județene interinstituționale antitrafic, desfășurată joi și prezidată de prefectul Mihai Cătălin Văsii, alături de subprefectul Ambrus Izabella Agnes.
În cadrul întâlnirii a fost discutat Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane și a fost evaluată activitatea Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) în anul 2024. Autoritățile au subliniat importanța colaborării interinstituționale pentru combaterea fenomenului și sprijinirea victimelor.
„Deși cifra este îngrijorătoare, ea reflectă și o componentă pozitivă: faptul că instituțiile competente funcționează, identifică victimele și acționează împotriva rețelelor de trafic. Autorii acestor infracțiuni sunt aduși în fața legii”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
La reuniune au participat reprezentanți ai instituțiilor locale cu atribuții în domeniu, precum ANITP – Centrul Regional Brașov, DIICOT, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean, DGASPC Brașov, DSP, Casa de Asigurări de Sănătate, Poliția de Frontieră Aeroport Brașov, AJOFM, ITM, Serviciul pentru Imigrări și organizații nonguvernamentale.
Discuțiile au vizat îmbunătățirea cooperării între instituții, identificarea mai eficientă a victimelor și dezvoltarea unor strategii comune de prevenție, educație și intervenție.
Fenomenul traficului de persoane rămâne o problemă gravă la nivel național, iar Brașovul, prin activitatea actorilor locali, își propune să fie un exemplu de bune practici în lupta împotriva acestuia.

