În cadrul celei de-a 11-a ediții a Brașov Jazz & Blues Festival, muzica bună va răsuna pe străzile din Brașov. Organizatorii au pregătit șase zile pline de concerte și spectacole, deschise pentru toți brașovenii și turiștii care doresc să se bucure de muzică de calitate.
Evenimentul va avea loc în perioada 10 – 15 august, în orașul de sub Tâmpa, precum și în două localități învecinate.
Cele cinci scene ale festivalului vor fi amplasate în Piața Sfântul Ioan, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu (cu două scene) și Juno Wine Garden. În serile de jam session, se vor desfășura concerte la Deane’s Irish Pub & Grill, iar concertele de gospel vor avea loc la Bisericile Fortificate din Prejmer și Bod. Programul festivalului va fi completat cu filme muzicale și documentare biopics, care vor putea fi vizionate la Cinema Astra. De asemenea, în zona special amenajată în Parcul Titulescu vor fi proiectate filme pentru întreaga familie.
Unul dintre momentele deosebite ale festivalului va fi concertul lui Tommy Castro, câștigătorul premiului B.B. King Entertainer of the Year la premiile Blues Music Awards 2023. Tommy Castro & The Painkillers (SUA) vor concerta în premieră absolută în România la Brașov Jazz & Blues Festival. Trupa se întoarce în Europa pentru a sărbători cea de-a 30-a aniversare a formației și pentru a lansa cel mai recent album intitulat „A Bluesman Came To Town”. Concertul lor la Brașov va avea loc pe 10 august. Tommy Castro a câștigat numeroase premii la Blues Music Awards pe parcursul carierei sale, iar în acest an a fost din nou nominalizat la categoria Artistul Blues – Rock al anului 2023 și a câștigat pentru a patra oară premiul B.B. King Entertainer of the Year.
Un alt moment așteptat al festivalului este prestația lui Sharrie Williams (SUA), cunoscută ca The Princess of Gospel Rockin’ Blues. Ea revine la Brașov pe 10 august 2023 pentru a lansa cel mai recent album al său intitulat „The World is in Trouble”, lansat până în prezent doar în format digital în aprilie 2023.