Vremea rea se întoarce, după o perioadă cu temperaturi de primăvară, Meteorologii au lansat avertizări de tip Cod galben, de ninsori, ploi și vânt puternic care vor fi valabile până la jumătatea săptămânii în mai multe zone din țară.
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme rea pentru mai multe regiuni din țară, inclusiv pentru județul Brașov. Potrivit informațiilor furnizate de meteorologi, prima atenționare de vânt puternic intrată în vigoare din12 februarie, de la ora 18:00 , va fi valabilă până miercuri, 14 februarie, ora 10:00.
În intervalul menționat, se prognozează precipitații în aproape toată țara, cu cantități de apă ce vor varia între 15 și 25 de litri pe metru pătrat. Acestea vor fi în principal sub formă de ploi, uneori având și caracter de aversă, fiind însoțite și de descărcări electrice, în special în sud-estul teritoriului.
În zonele montane, precum și în unele zone mai joase de relief din Transilvania și Moldova, se vor semnala precipitații mixte în cursul nopții de marți spre miercuri.
De asemenea, marți, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, cu rafale de 60 până la 80 de kilometri pe oră, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. Temporar, vântul se va simți și în regiunile estice, precum și local în cele vestice și sud-vestice, cu viteze de 45 până la 55 de kilometri pe oră.
Meteorologii au emis și o avertizare cod galben de ninsori și precipitații însemnate cantitativ pentru aceeași perioadă. Atenționarea va fi valabilă până marți seara, la ora 22:00.
În acest interval, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei, precum și în zonele montane aferente, se așteaptă ploi abundente, cu cantități de apă de 25 până la 30 de litri pe metru pătrat, iar izolat chiar și de 50 de litri pe metru pătrat. La altitudini mai mari de 1500 de metri, în special pe parcursul zilei de marți, în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă depus va fi local consistent.