Augustin Hagiu, candidat din partea Partidului Social Democrat, la alegerile parlamentare 2024 a spus în direct la Radio Hit FM Brașov Regional, în cadrul emisiunii La ordinea zilei, motivele pentru care a ales să intre în această cursă electorală.
„Așa, în cuvinte scurte, a spune că m-a motivat experiența din ultimii 30 de ani de activitate, din care 20 de ani dedicați segmentului de transport și infrastructură, ani în care am constatat că, de cele mai multe ori, atunci când invoci anumite probleme sau te întâlnești cu factorii responsabili din guvern și din parlament, trebuie să vii și cu soluții.
Și atunci când vii și cu soluții, trebuie să le și susții și cumva faci tranzitul așa, cu un picior, cu jumătate din activitate către zona politică, vrând nevrând.
Eu am reprezentat, până mai curând, un patronat mare în domeniul transporturilor rutiere, Federația Operatorului de Transport.
Am avut și alte activități conexe, dar asta a fost activitatea principală a ultimilor aproape 20 de ani.
Și această experiență combinată cu o componentă de orgoliu personal m-a determinat anul ăsta să spun gata, nu mai vreau să vin la uși, nu mai vreau să le deschid la modul clasic, vreau să fiu în interior, vreau să contez, iar munca mea să fie răsplătită, să fie cunoscută și pentru asta e nevoie să faci pasul către politică.
Nu mi-am propus să le fac pe toate, mi-am propus să aduc expertiza mea acolo unde ea poate conta, acolo unde poate fi valorificat în atingerea unor obiective de interesul economic și social, atât pentru Brașov, ca să fac legătura către a doua parte a întrebării, cât și la nivel național, pentru că un deputat, un parlamentar nu poate în activitatea sa să afecteze constructiv, ar trebui doar zona din care provine ca și candidat.
Care sunt principalele direcții de dezvoltare pe care le propuneți pentru județ?”, a spus Augustin Hagiu, în cadrul emisiunii de promovare electorală, C.M.F.11240017.