Polițiștii din Brașov desfășoară verificări pentru a o găsi pe Rotboșan Marioara-Carmen, o femeie de 45 de ani din Săcele, care a fost văzută ultima dată pe 23 octombrie.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a demarat o anchetă pentru găsirea unei femei dispărute din municipiul Săcele.
Rotboșan Marioara-Carmen, în vârstă de 45 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu pe data de 23 octombrie și nu s-a mai întors acasă de atunci.
Persoana dispărută are o înălțime de 1,55 metri, ochi albaștri și păr castaniu, tuns scurt. La momentul plecării, aceasta purta o pereche de blugi albastru închis, o geacă roz și pantofi sport.
Oricine deține informații despre locația acesteia este rugat să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.
Sursa foto: IPJ Brașov